25.000,00 RON
Adaugat la comenzi
În iulie 2005 Google a achiziționat Android, Inc, o mică companie de tip startup cu sediul în Palo Alto, California, SUA. Cofondatorii companiei Android, care au continuat să muncească la Google, au fost Andy Rubin (cofondator al Danger), Rich Miner (cofondator al Wildfire Communications, Inc), Nick Sears (fost vicepreședinte al T-Mobile) și Chris White (unul dintre primii ingineri ai WebTV). La acea dată se cunoștea foarte puțin despre Android, Inc., doar că făceau software pentru telefoane mobile. Aceasta a cauzat zvonuri că Google ar plănui să intre pe piața telefoniei mobile, deși era neclar ce funcție ar putea îndeplini în această piață. La Google, echipa condusă de Rubin a dezvoltat un sistem de operare pentru dispozitive mobile bazat pe Linux, pe care l-au prezentat producătorilor de telefoane mobile și operatorilor de rețele de telefonie mobilă, cu perspectiva de a asigura un sistem flexibil, upgradabil. Google a raportat că a aliniat deja o serie de parteneri producători de componente hardware și software la noul concept, și a semnalat operatorilor de rețele de telefonie mobilă că era deschis la diferite grade de cooperare din partea acestora. Mai multe speculații că Google ar fi putut intra pe piața telefoniei mobile au apărut în decembrie 2006. Rapoarte de la BBC și Wall Street Journal au remarcat faptul că Google își dorea căutarea web și aplicațiile sale pe telefoane mobile și că lucra din greu către acest țel. Presa și siturile de știri au publicat curând zvonuri că Google ar dezvolta un dispozitiv mobil marca Google. A urmat și mai multă speculație, susținând că în timp ce Google definea specificațiile tehnice, ar fi demonstrat prototipuri producătorilor de telefoane mobile și operatorilor de rețea. S-a raportat că până la 30 de telefoane prototip operau deja pe piață. În septembrie 2007 InformationWeek a publicat un studiu al companiei Evalueserve care dezvăluia că Google a depus cereri pentru mai multe brevete de invenție în domeniul telefoniei mobile.
25.000,00 RON
Adaugat la comenzi
iOS este un sistem de operare de tip Unix, care încă în prima sa versiune a conţinut multe elemente din Mac OS X, tot un sistem de operare de tip Unix de la Apple.
Versiunea actuală (23 Iunie 2021) este iOS 14.6
Funcţionalitatea iOS poate fi întregită de către utilizator prin procurarea de aplicaţii suplimentare specializate numite apps în prăvălia online ''App Store'' a lui Apple. În mai 2011 stăteau la dispoziţie acolo cca 350.000 de apps, din care unele sunt chiar gratuite. Exemple de apps gratuite: cumpănă "cu apă"; mici animale casnice mişcătoare care se lasă alintate etc.; pahar cu bere virtual. La cealaltă extremă stă aplicaţia I'm rich („Sunt bogat”) care nu poate decât să afişeze pe ecran un diamant rotitor, dar care în schimb costă circa 800 euro. Desigur însă că majoritatea aplicaţiilor oferă o utilitate reală. Odată cu iOS 11 o noua categorie şi-a făcut loc in AppStore: AR. Aplicaţiile AR au nevoie de acces la camera şi de o suprafaţa plana. Aplicaţiile AR necesita cel puţin un iDevice cu procesor Apple A7, iar jocurile AR necesita cel puţin un dispozitiv cu procesor Apple A9.
Din motive de politică a produsului, iOS nu sprijină aplicaţia multimedială Flash a companiei americane Adobe.
Prin funcţionalitatea sa iOS este unul din factorii de succes primordiali al telefoanelor iPhone pe piaţa mondială.
Un concurent al lui iOS este sistemul de operare Android de la compania Google si Windows Phone, un sistem de operare dezvoltat de către Microsoft.
6.000,00 RON